Se afișează postările cu eticheta aventuri pescaresti. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta aventuri pescaresti. Afișați toate postările

sâmbătă, 17 februarie 2024

In cautarea locurilor de pescuit-Februarie 2024



In cautarea locurilor de pescuit- Februarie 2024
*Pescarul singuratic
*Foto:Arhiva personala

Am vazut ca astazi 16 Februarie 2024 vremea este foarte frumosa cu mult soare si temperatura de 14 grade Celsius, asa ca m-am hotarat sa fac o plimbare pana la raul Mures,pentru a cauta locuri bune de pescuit.Deoarece pe malul raului inca vegetatia nu a crescut,am putut  sa vad locurile cele mai bune pentru o aventura  pescareasca viitoare.Am avut o surpriza cand am ajuns la Mures ,in zona orasului Deva,jud.Hunedoara -ROMANIA deoarece Raul Mures era foarte mare si apa  iesise din matca,pe mal nemaiputand sa vad mare lucru.Oricum am facut 7km de plimbare .Daca tot am ajuns in natura am aprins  un foc si am pregatit ceva de mancare.A fost o zi placuta .

Deva-ROMANIA
16 Februarie 2024








joi, 25 ianuarie 2024

Perioada de prohibitie la pescuit pentru anul 2024

Perioada de prohibitie la pescuit pentru anul 2024
*Pescarul singuratic
*Foto:Creative Commons

Ordinul de prohibitie 2024 – privind stabilirea perioadelor si zonelor de prohibitie a pescuitului, precum si a zonelor de protectie a resurselor acvatice vii in anul 2024 a fost publicat in Monitorul Oficial. Este vorba de Ordinul nr. 561/2023/11/2024, Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 42 din 17 ianuarie 2024.

*In anul 2024 prohibitia generala pentru pescuitul in scop comercial, recreativ/sportiv si familial este de 60 de zile, in perioada 09 aprilie – 07 iunie inclusiv.


*Interzis pescuitul in perioada:09 Aprilie-07 Iunie 2024(inclusiv)


duminică, 8 octombrie 2023

La inceput de Octombrie ,aventura pescareasca pe raul Mures



La inceput de Octombrie,aventura pescareasca pe raul Mures

*Pescarul singuratic
*Foto:Arhiva personala

Pe 6 Octombrie am facut o partida de pescuit pe raul Mures,langa orasul Deva-Romania.Inarmat cu 2 undite si ceva momeala pentru pesti(porumb,rame rosi ,rame negre,viermusi) am pornit spre rau.Distanta de la Deva pana la Mures este de aproximativ 2 km.Mi-am luat scaunul de pescar ,aprinzatorul de foc si ceva de ale gurii(carne,slanina,ceapa,ardei).Ajuns la locul faptei am pregatit o undita ,am folosit ca momeala o rama serpeasca  si am lansat-o in mijlocul apei.Vremea a fost foarte frumoasa:nu a batut vantul prea tare,iar temperatura la 24 de grade Celsius.Mi-am facut facut vatra focului pentri a praji carnea asezata pe o frigaruie.Pestii nu au vrut sa traga in schimb m-am relaxat.Intr-un cuvant a fost ,frumos.








miercuri, 1 februarie 2023

Pescuitul in perioada de iarna

Pescuitul in perioada de iarna –       
*Pescarul singuratic   
*Foto:Arhiva personala                                                                                                                                  
 Din motive evidente(frig), nu este cel mai bun moment pentru pescuit. Dacă nu sunteți pescari de copcă, ar trebui să lasaţi pescuitul pentru alte sezoane. Totuşi, din experienta anterioară, pe perioada iernii când apele nu sunt încă îngheţate, se poate încerca pescuitul la larve de chironomide. Pe timpul iernii pot fi căutate îndeosebi speciile răpitoare precum: biban, salău şi stiucă. De asemenea, nici carasul nu este de neglijat, fiind un peşte gurmand care se mai hrăneşte şi iarna. Cât despre crap, acesta pe perioada iernii hibernează, însă poate fi prins dacă ii ghicesti locul de iernare.  Am observat că zonele favorabile crapului pe timpul iernii sunt în zonele adânci, la circa 2m adancime, în apropierea zonelor cu stuf, lângă structuri sau în zona malurilor abrupte.









vineri, 9 decembrie 2022

Pescuitul scobarului iarna la pluta

Pescuitul scobarului iarna la pluta
Foto:Wikimedia Commons

Scobarul este unul dintre cele mai vanate specii de pesti , find iubit de pescarii din toata tara din cauza ca se prinde foarte bine de la inceputul lui septembrie pana tarziu in octombrie sau chiar decembrie , in lunile de iarna se strang in numar mare in locuri de iernat de obicei aste pot fii situate in apropierea podurilor sau in locurile aglomerate deoarece le ofera protectie de pradatori .. (Cormoranii fiind in special pradatorul nr 1 al scobarului )
Scobarul prefera locuri cu apa oxigenata intre 1,3 si 2,5 metri , cu un curet slab sau mediu , rereori in timpul iernii scobarul are un comportament diferit si il putem gasii in locuri cu mal pe fund , vara evita aceste locuri cu fund malos .

Tehnica  :

Una dintre cea mai raspandita tehnica de pescuit la scobar este cu pluta , echipamentul se alcatuieste dintr-o varga sau lanseta intr 4 - 7 m pentru a putea controla bine linia cu , care pescuiesti , depinde de raul pe care pescuiesti .
Mulineta se recomanda una de dimensiuni reduse intre 1000 si 2000 depinde de pescar si de locul pe care pescuieste, sa fie suficien de mare sa intre circa o suta de metri de fir de 0,12 .


Momeala in functie de sezon scobarul mananca diferite momeli de exemplu ii putem pacali in functie de anotimp :

Iarna : viermusi , rame rosii , larve de libelula , bucat mica de ficat

Primavara : pefera aceleasi momeli ca si iarna dar si painea, arpacasul , pastele fainoase sau bucatica de slanina tatiata fasiute mici ii este pe plac

Vara : prefera cam tot aceleasi momeli ca si iarna sau primava : se mai adauga algele in sezonul foarte cald care sunt foarte prinzatoare

Toamna scobarul se hraneste cel mai bine il putem pacalii cu toate momelile de mai sus .

Nada :

In pescuitul scobarului nada are un rol foare important de acea trebue sa stii cum se o prepari , scobaru find un peste care se hraneste pe fundul apei , nada trebue sa se desfaca pe fundul apei nu sa faca nor , cateodata mai ingreunez nada cu pietris sau mal luat de pe malui apei sau din musuroaiele de cartita.
ca nada pentru scobar folosesc si nade din magazin dar si facute de mine in functie de sezon : mamaliga , faina de sange , srot de floarea soarelui , viermi





duminică, 26 iunie 2022

Raul Mures * Pescarul singuratic

Raul Mures
Foto:Arhiva personala
Sursa:http://pasiuneapescuitului.blogspot.com/2011/09/raul-mures.html

Inca din perioada antichitatii, raul Mures a fost o cale navigabila foarte intens folosita atat pentru traficul comercial cat si în scop strategic, devenind o adevarata autostrada a zonei de la Nord de Dunare. Mentionat de Herodot inca din anul 484 i.Ch. (cu 4 secole înainte de crearea “Drumului Matasii”), sub denumirea de Maris, Muresul este, dupa Dunare, al doilea rau al Romaniei ca lungime (761 km) si ca suprafata hidrografica (27.890 kmp).
Muresul (in latina Maris, in maghiara Maros, in germana Mieresch) este un rau, care curge in Romania si Ungaria, in lungime de 761 km si se varsa in Tisa. Muresul izvoraste din Muntii Hasmasu Mare, strabate Depresiunea Gurghiului si defileul Toplita - Deda, traverseaza Transilvania separand Podisul Tarnavelor de Campia Transilvaniei, strabate culoarul Alba-Iulia - Turda, in Carpatii Occidentali separa Muntii Apuseni de Muntii Poiana Rusca, strabate Dealurile de Vest, Campia de Vest trecand prin municipiul Arad în Ungaria, unde se varsa in raul Tisa. Pentru 22,3 km raul marcheaza frontiera romano-ungara.
Afluenti: Tarnava Mare, Tarnava Mica (din Carpatii Orientali) ce se unesc la Blaj judeţul Alba, Sebes, Strei (din Carpatii Meridionali), Aries si Ampoi (din Muntii Apuseni).
Amenajari hidroenergetice: pe Raul Mare si Sebes.
Orase principale: Reghin, Targu Mures, Alba Iulia, Deva, Arad.



sâmbătă, 2 octombrie 2021

Consideratii despre pescuitul in luna Octombrie


Consideratii despre pescuitul in luna Octombrie

Desi vremea se raceste, temperatura apei este in general superioara celei atmosferice. Pestii raman inca activi, hranindu-se inainte de a intra in iarna. Totusi, in comparatie cu luna septembrie, pescuitul la stationar scade in intensitate. Acum pestii trebuie cautati in locurile insorite iar momelile animale sunt preferate celor vegetale. Pescuitul cu lanseta este foarte fructuos indeosebi pentru stiuca si biban.


Avatul – se prinde mai bine in prima parte a lunii, apoi mai rar la naluci mici rotative;
Babusca si obletul la viermusi si libelule;
Bibanul la rame si naluci;
Carasul la rame, viermusi si mai rar la mamaliga;
Cleanul se gaseste la adancimi mai mari si merge la cuburi de branza topita;
Crapul, linul si platica incep sa prefere momelile animale; in balti si iazuri mai mananca si momeli vegetale;
Mreana – se prinde inca bine cu svaiter. Daca apa este limpede, merge si buchetul de viermusi si larve de rusalii. In apa tulbure rama grasa, alba si rosie sunt momelile preferate;
Obletul se prinde bine cu viemusi si libelule;
Rosioara prefera viermusi, libelule;
Scobarul ofera in acest anotimp un pescuit rodnic la momeli vegetale si animale;
Somnul mananca din ce in ce mai putin; tipari, broscute, rame;
Salaul se prinde la aceleasi momeli ca si somnul dar mult mai frecvent;
Stiuca merge foarte bine la peste viu si la naluci;
Vaduvita – idem septembrie;

La mare in luna octombrie se pescuieste satisfacator la chefal mic, scrumbie, guvizi, lufar, scrumbie albastra.





joi, 5 august 2021

Consideratii despre pescuitul in luna August

Consideratii despre pescuitul in luna August
Foto:Arhiva personala

Şi în această ultimă lună de vară calendaristică pescuitul dă rezultate tot în primele şi ultimele ore ale zilei, în apele stătătoare, în restul zilei, cînd lipsa de oxigen este mai accentuată, capturile fiind rare.Avatul oferă partide interesante la marginea şuvoaielor şi la vărsarea gîrlelor şi canalelor, cu naluci mici, rotative. Un pescuit interesant şi cu rezultate este cel cu musca naturală sau artificială.
Babuşca o puteţi prinde la sămînţă de cînepă, bob de grîu, paste şi pîine.
Bibanul îl puteţi prinde la rîme, coropişniţe, peşte viu. La lansetă pică mai rar, dar dacă vreţi să practicaţi spining folosiţi năluci mici rotative.
Cega se prinde în Dunare şi în rîurile mari din Ardeal, pe fund tare, argilos sau pietros, la larve de rusalii, răcuşori, rîme albe sau negre.
Crapul muşcă la momeli vii, dar spre sfîrşitul lunii momelile vegetale dau rezultate mai bune.
Carasul se prinde la mămăligă, rîme şi viermuşi.
Cleanul continuă să prefere greierii şi cosaşii. În zilele foarte călduroase se ascund în spatele diferitelor obstacole de unde, pe lîngă musca mare, păroasă, neagră sau roşie, poate fi scos cu un buchet mare de viermuşi.
Linul se prinde foarte bine cu pîine şi bob de grîu sau viermuşi şi rîme la un loc care dau rezultate nemaipomenite.
Mreana o puteţi pescui la cuburi de brînză şi la greier.
În ceea ce priveşte obletele, se prinde mai ales cu paste, muscă de casă sau furnică înaripată între ape.
Plătica muşcă bine la pîine şi bob de grîu ori la rîme sau viermuşi şi rîme la un loc.
Scobarul se prinde bine cu viermuşi, rîme, mai ales în ape tulburi, la coropişniţe şi chiar la pîine şi mămăligă.
Somnul se prinde frecvent îndeosebi dimineaţa şi seara la ţipari, broscuţe, lipitori.
Văduviţa se găseşte mai spre suprafaţă unde se poate prinde cu viermuşi, rîme şi paste.
La mare, rezultate foarte bune sînt la pescuitul la stravizi şi cambulă.




vineri, 18 iunie 2021

La pescuit pe raul Mures:17 Iunie 2021

La Pescuit Pe raul Mures
*Data:17 Iunie 2021
*Pescuiesc pe raul Mures ,langa orasul Deva-Romania
*Vremea foarte frumosa:Temperatura-27 grade C; Vantul adie usor;Cerul putin inorat.
*Muresul mare,tulbure si murdar
*Solunar:Sanse normale de pescuit
*Momeli:Viermusi albi,Rame rosii artificiale,Rame rosii de gunoi,Cascaval
*Pescuiesc cu 3 undite:2 bete la fund si 1 bat la pluta
-Capturi:1 oblete la pluta .Peste ce l-am folosit ca momeala pentru rapitori

Foto:Arhiva personala


Solunar ,luna Iunie 2021(In data de 17 Iunie,sanse
normale de pescuit)

Locul de pescuit(La 150m de stana)



Undita cu care pescuiesc la pluta

Turma de oi vine de la pascut


joi, 10 iunie 2021

La pescuit dupa perioada de prohibitie * 8 Iunie 2021

La pescuit dupa perioada de prohibitie *8 Iunie 2021

Deva-8 Iunie 2021.Prima zi de pescuit din anul 2021.Dupa perioada de prohibitie si ridicarea restrictiei la pescuit cateva ore de relaxare pe marginea unei balti de langa raul Mures.(2 km de orasul Deva-Romania)

*Solunar-In 8 Iunie ,sanse bune de a prinde pesti

*Capturi-Bibani soare =18 bucati(638g)
-Nume științific: Lepomis gibbosus Linnaeus, 1758
Este un pește de apă dulce, originar din America de Nord. Specia a fost introdusă în scop ornamental în Franța în anul 1877 iar mai apoi în multe regiuni din Europa. Astăzi se întâlnește Europa Centrală și de Vest, în Peninsula Iberică și în regiunea Mării Negre (Frose şi Pauly, 2005).

*Foto:Arhiva personala
*Situatia meteorologica -Cald (26 grade C) *Vantul bate usor *Cerul senin(doar cativa nori)



Solunar *Iunie 2021


Drumul spre Balta nepopulata de langa
raul Mures(2km de orasul Deva-Romania)

Campul cu maci rosii


Oile merg la pasunat(Stana de langa raul Mures)


Bibani soare(Reginute)

marți, 1 iunie 2021

Consideratii despre pescuitul in luna Iunie

Consideratii despre pescuitul in luna Iunie

*Pescarul singuratic
*Foto:Arhiva personala(Licenta libera)


IUNIE

In a doua jumatate a lunii prohibitia se ridica. Aceasta luna este una dintre cele mai bune perioade de pescuit. Rezultatele sunt cam la fel in toate orele zilei. Totusi, instabilitatea barometrica din aceasta perioada provoaca si numeroase insuccese. In aceasta perioada bradisul este abundent in multe balti, fiind greu de utilizat lansetele.
Avatul se pescuieste cu peste viu, naluci mici rotative (albe sau galbene); se poate incerca si cu musca artificiala la marginea suvoaielor;
Babusca si obletul- se prind, ca si pana acum, cu libelule, muste, viermusi, rame si paste (paine, mamaliga);
Bibanul si stiuca -continua sa muste la peste viu, insa mai in larg, in preajma vegetatiei, precum si la naluci, catre suprafata. La lanseta sansele pescuitului scad pe masura incalzirii apei;
Carasul, crapul, linul si platica se prind cu momeli animale, dar spre sfarsitul lunii cele vegetale dau rezultate mai bune. Bulele de aer indica drumul pe care-l parcurg pestii prin vegetatia subacvatica in plina dezvoltare;
Cleanul -se intalneste la marginea suvoaielor din albiile cu prundis si de-a lungul malurilor inalte, acoperite de vegetatie arborescenta. Cade la muste artificiale mari si paroase, rosii si negre, greieri, lacuste, carabusi, precum si la dude si cirese;
Mreana -incepe sa se prinda mai frecvent la larve de rusalii, coropisnite, rame groase de pamant, lipitori cu ventuzele taiate, cuburi de branza veche, de branza topita si mai ales greiere (momeala indicata pina in septembrie);
Obletul - la viermusi, paine, musca de casa;
Platica - cu boabe de grau, paine, paste;
Rosioara- pe langa pescuitul cu pluta la virmusi, paste, ofera un pescuit interesant la suprafata cu musca naturala;
Scobarul -se prinde bine cu viermusi, rame, mai ales in ape tulburi, la coropisnite si chiar la paine si mamaliga;
Somnul -musca cu lacomie la tipar, broaste, lipitori, rame mari -pe apa tulbure; prefera orele matinale si seara;
Salaul- la peste viu si la bucati de peste, pe langa maluri, radacini, la apa adanca;
Vaduvita -se prinde mai ales catre mijlocul zilei, la fund, cu mamaliga, rusalii, rame, viermusi, cosasi si carabusi.

La mare se prinde foarte frecvent: calcan - se prinde la adanc si pe fund, cu hamsie; cambula si guvizi. Barbuni, la mal, intre ape - cu rama de mare; chefal la mal, pe fund cu rame de mare; lufar, la adancime, intre ape, cu taparina si naluci; hanus la adanc pe fund, cu hamsie, aterina, guvizi; stravizi, la adanc, intre ape, cu taparina, pluta, cu aterina jupuita si garizi; zargan, la adanc, intre ape, cu pluta, momind cu hamsie si aterina.




Pescuit pe raul Mures(4km.de orasul Deva-Romania)


joi, 1 aprilie 2021

Consideratii despre pescuitul in luna Aprilie



Consideratii despre pescuitul in luna aprilie

Datorită marilor variaţii ale temperaturii, direcţiei şi intensităţii vîntului, precum şi a nivelului, limpezimii şi culorii apelor, pentru pescuit sînt încă indicate porţiunile însorite şi adăpostite.În aprilie pescuitul dă rezultate la aproape toţi peştii datorită creşterii temperaturii apei. La jumătatea lui aprilie, de regulă, pescuitul intră în prohibiţie.
La avat se obţin unele rezultate cu peşte viu (oblet) şi nălucă mică, rotativă albă, între ape;
Babuşca şi obletul încep să se prindă normal, în zilele frumoase şi cu paste (mămăligă, pîine), dar şi cu libelula ori viermuşul de carne;
Bibanul este activ, pescuindu-se mai ales cu rîmă, la lansetă cu năluci mici, de preferat rotative, bibanul şi ştiuca încep să cadă şi la peşte viu, se pot obţine rezultate bune de-a lungul perdelelor de stuf şi în cada lacurilor şi iazurilor;
Carasul, crapul, linul şi plătica, nu devin cu adevărat activi decît in aprilie, pot fi prinşi cu momeli animale (rîme, buchet de viermuşi sau libelule) pe fund, la apă puţin adîncă. Crapul mai „cade“ şi la mămăligă. Aceşti peşti îşi manifestă prezenţa prin bule de aer ce apar la suprafaţa apei;
Cleanul nu mai poate fi pescuit la distanţă ca în februarie, decît atunci cînd rîul este la nivelul normal. Uneori muşcă pe fund la rîmă, şorici de porc, brînză topită. În aprilie, cleanul se poate pescui cu sînge închegat, dar peştele este tentat şi de un buchet de viermuşi pe cîrlig triplu;
Mreana se prinde foarte rar, la rîmă, brînză topită, iar roşioara se prinde bine cu libelule sau viermuşi;
Scobarul se prinde bine la finalul lui martie la fund, cu viermuşi, rîme roşii, pîine. În aprilie, pentru că se reproduce, pescuitul nu dă rezultate;
Somnul mic muşcă în această perioadă la rîmă, dar numai în apele curgătoare;
La şalău cele mai bune rezultate le dau pescuitul cu peşte viu;
Ştiuca se prinde frecvent cu peşte viu şi la lansetă, cu năluci recuperate încet.


Foto:Ghe NICA


luni, 15 martie 2021

Consideratii despre pescuitul in luna Martie

Consideratii despre pescuitul in luna Martie
*Pescarul singuratic

MARTIE

Datorita marilor variatii ale temperaturii, directiei si intensitatii vantului, precum si a nivelului, limpezimii si culorii apelor, pentru pescuit sunt inca indicate portiunile insorite si adapostite. Se obtin rezultate bune la pescuitul lansat.


La avat -se obtin unele rezultate cu peste viu (oblet) si naluca mica, rotativa alba, intre ape;
Babusca si obletul -incep sa se prinda normal, in zilele frumoase si cu paste (mamaliga, paine);
Bibanul este activ, pescuindu-se mai ales cu rama. La lanseta cu naluci mici, de preferat rotative;
Carasul, crapul, linul si platica, desi nu devin cu adevarat activi decat in aprilie, pot fi prinsi si in aceasta luna, cu momeli animale (rame, buchet de viermusi sau libelule) pe fund, la apa putin adanca;
Cleanul nu mai poate fi pescuit la distanta ca in februarie, decat atunci cand raul este la nivelul normal. Uneori musca pe fund la rama, sorici de porc, branza topita;
Mreana -se prinde foarte rar, la rama, branza topita;
Rosioara- catre fund, cu libelule si viermusi;
Scobarul- cade bine, la fund, cu viermusi, rame rosii, paine;
Somnul de talie mica la rama;
Salaul -cu peste viu, destul de frecvent;
Stiuca -se prinde frecvent cu peste viu si la lanseta, cu naluci recuperate incet;
Vaduvita -cu momeli animale, la fund, pe langa arbori cazuti si alte ascunzatori;

La mare - guvizii.

luni, 1 februarie 2021

Consideratii despre pescuitul in luna Februarie


Consideratii despre pescuitul in luna Februarie
Foto:Wikimedia Commons

În această lună, pescuitul sportiv dă rezultate mai ales în lacurile cu expunere sudică, adăpostite de vînturile din nord şi est.La pescuitul lansat se pot obţine capturi frumoase cu năluci mari, oscilante, recuperate lent în apele puţin adînci pe lîngă perdele de stuf.
Babuşca - în zilele însorite sau de moină, poate fi pescuită la fundul apei cu rîme mici roşii, viermuşi şi mai ales libelule (viermi roşii de nămol);
Bibanul - cade la copcă ori în apă liberă cu rîme roşii, peştişori vii sau dandinetă, pe lîngă maluri, rădăcini, stuf. La lanseta cu năluci mici, albe, recuperînd încet şi neregulat;
Carasul - se pescuieşte cu libelule, rîme, viermuşi;
Cleanul - cînd apa nu este întunecată, se prinde încă la distanţă, cu peşte viu, sînge închegat, intestine de păsări;
Crapul, linul şi plătica - sînt încă inactivi. Către sfîrşitul lunii sînt posibile unele rezultate în rîuri, în lacurile liniştite, cu rîmă roşie, la fund;
Oblet - se poate pescui cu destule şanse la libelule, viermuşi între ape (spre fund), în locurile expuse la soare şi adăpostite;
Ştiuca - cu excepţia perioadelor de reproducere, constituie principalul obiectiv al acestei luni: la copcă sau în apă liberă, cu peşte viu, linguri mari, dandinetă, voblere recuperate încet;
Mreana - cade şi mai rar ca în ianuarie, cu rîmă roşie - mare, la fundul apei;
Scobarul - cade rar (cu excepţia iernilor blînde cînd se pot face partide de pescuit excelente), la cocoloş de pîine, viermuşi, rîme;
Şalău - poate fi prins rar, la copcă, cu peştişori vii sau dandinetă de formă lunguiaţă.
La mare se pot pescui guvizi.



joi, 7 ianuarie 2021

Mormasca(Naluca)


Mormâştile(Naluci)
*Foto:Wikimedia Commons
*Pes carul singuratic

Mormâşca este o artificială micuţă care poate evolua în apă pe verticală cu mişcări sacadate, mişcări ce sunt imprimate de pescar, realizate prin dinamizarea vârfului lansetei. În esenţă, mormâşca este un cârlig care are turnat pe tijă un lest de diferite forme, modele şi culori. Se poate pescui fără plută, doar cu mormâşca legată de strună sau la plută cu larve de libelulă sau viermuşi ataşaţi de mormâşcă. Cuvântul „mormâşcă” vine din rusescul „mormâş”, care este echivalentul pentru crustacei de apă dulce, raci mici din genul Gammarus. Astfel, mormâşca nu ar face altceva decât să imite un crustaceu pe substrat, deosebit de atractiv îndeosebi pentru bibanii hrăpăreţi, dar nu de puţine ori chiar pentru ştiuci, şalăi şi uneori chiar şi pentru paşnici, precum roşioara sau babuşca. Am spus că mormâştile pot fi folosite ca atare, însă eficienţa lor creşte odată ce le este ataşat un buchet de viermi sau de larve. Capul mormâştii este găurit pentru prinderea liniei de pescuit, iar acţiunea mormâştii este orizontală. Forma acestor mici năluci, ce variază ca dimensiune între câţiva milimetri şi maximum un centimetru, este extrem de variată. Spre deosebire de dandinete, a căror dimensiune variază, mormâştile rar depăşesc 1 cm.
Culoarea la fel variază şi poate fi adaptată zilelor înnorate sau însorite. La fel ca şi în cazul linguriţelor, există mormâşti alămite, cuprate, argintate, aurite sau nichelate, unele având două feţe, fiind astfel cu mult mai atractive. Există şi mormâşti care sunt vopsite, însă pescarii cu experienţă în acest gen de pescuit le recomandă pe cele cu aspect metalic şi tratate anticoroziune. În ce priveşte greutatea acestor mici năluci, aceasta variază în funcţie de specificul apei pe care pescuim, astfel pentru ape cu curenţi, putem folosi mormâşti ce ajung până la 2,5 grame însă standardul greutăţii se situează undeva pe la 1 gram, deci năluci extrem de uşoare pentru un pescuit de maximă fineţe.
Jucarea unor astfel de năluci se face pe substrat sau în apropierea acestuia, întrucât răcuşorii pe care îi imită, acolo trăiesc, pe substrat nisipos sau prundos, unde se hrănesc cu resturi vegetale – detritus. În cazul în care nu avem mormâşti, putem folosi cu încredere jiguri cu capul colorat, de dimensiuni mici – acestea fiind foarte asemănătoare cu mormâştile. Tot cu acţiune pe verticală sunt şi voblerele Salmo Chubby Darter, despre care am citit pe site-urile de pescuit că sunt imbatabile în pescuitul bibanului, al cleanului şi chiar al ştiucii sau şalăului. Tot secretul ar consta în prezentarea acestor năluci cât mai aproape de substrat, acolo unde le place răpitorilor să pândească pe timpul iernii.

Mormasca SHARK


miercuri, 6 ianuarie 2021

Dandineta(Naluca )

Dandineta(Naluca )
Foto:Wikimedia Commons

Cand mergem la pescuit, iarna este bine sa nu ne lipseasca din truse celebrele tablite numite dandinete. Dandineta seamana foarte bine cu o lingura oscilanta, spre deosebire de aceasta, dandineta are un carlig fixat direct la un capat. La celalalt capat se leaga firul liniei principale. Varga folosita la pescuitul cu dandineta trebuie sa fie usoara, de preferat este o lanseta finuta cu mulineta si frana reglata bine, pentru a putea da fir si a obosi pestii mai mari. Dandinetele pot fi de diferite forme.Cum pescuim la dandineta ?
Pescuitul la dandineta face pescarul mai activ, acest stil de pescuit seamana foarte mult cu cel de jig-ing, adica vom executa ridicari si coborari usoare si alerte, pe langa obstacolele din apa. Dandineta se poate misca pe verticala sau oblic, executand miscari leganate sau topaitoare. Pescuitul cu dandineta este practicat iarna si primavara, atunci cand pestii rapitori sunt mai activi decat cei pasnici . Pescuitul cu dandineta la copca se face ridicand varful unditei aproximativ 80 - 100 de centimetrii, apoi lasand varful in jos pana pluta atinge apa, repetandu-se des, aceste miscari. Dandineta se foloseste cu succes la pescuitul bibanului, salaului, stiucii.



Dandineta Jacson